Am gasit povestea asta minunata aici:
Mi-a placut asa de tare, ca am pus-o aici, spre impartasire si bucurie.
sursa foto
De unde vin povestile
(poveste din traditia poporului Zulu)
Demult, tare demult, aproape de vremea cand Primul Barbat si Prima Femeie umblau pe pamant, traia o femeie pe nume Manzandaba impreuna cu barbatul ei Zenzele.
Ei locuiau intr-o casa traditionala dintr-un satuc traditional. Aveau multi copii, si in cea mai mare parte a timpului, erau foarte fericiti. Isi petreceau ziua muncind, impletind cosuri, tabacind piei, vanand si cultivand pamantul de pe langa casa. Din cand in cand coborau la oceanul cel mare si se jucau sub soare si in nisip, amuzandu-se de crabii nazbatiosi care se scufundau pe mal si bucurandu-se de felul in care pasarile isi inmiau ciocurile in apa si se lasau sa pluteasca in briza marii.
Zenzele avea suflet de artist si ii placea sa sculpteze. Plasmuia pasari minunate din cioturi de copac. Putea ciopli cu toporul in piatra cele mai minunate antilope impala si kudu. Salasul lor era plin cu tot felul de lucrari mesterite de Zenzele cioplitorul.
Dar la lasatul serii, cand familia se aduna langa foc inainte de culcare, nu mai erau chiar asa de fericiti. Era prea intuneric pentru a mai putea tese sau sculpta, si era prea devreme pentru a dormi. "Mama," plangeau copiii, "Sifuna izindaba!" "Vrem povesti! Spune-ne povesti, mama!" Manzandaba se tot gandea, incercand sa gaseasca o poveste pentru copii, dar in zadar. Ea si Zenzele nu stiau sa spuna nicio poveste. S-au gandit sa ceara ajutor vecinilor, dar nici acestia nu stiau vreo poveste. Au ascultat apoi vantul. Putea oare vantul sa le aduca vreo poveste? Nu, n-au auzit nimic. Nu erau povesti, nici vise, nici basme vrajite.
Intr-o zi Zenzele ii spunse sotiei sale ca trebuie sa se duca sa caute povesti. I-a promis ca va avea grija de casa si de copii, ca va drege tot, va spala si va matura si va curata tot, doar sa se duca ea sa aduca inapoi oamenilor povestile. Manzandaba se invoi. Isi lua ramas bun sarutandu-si barbatul si copiii si porni in cautarea povestilor.
Femeia hotari sa intrebe toate fapturile pe langa care trecea dacau au vreo poveste de impartasit.
Prima faptura intalnita fu iepurele Nogwaja. Era asa un prefacut! Dar s-a gandit ca ar fi totusi bine sa-l intrebe. "Nogwaja, tu stii vreo poveste? Poporul meu tanjeste dupa povesti!" "Povesti?" striga Nogwaja. "Pai eu stiu sute, mii... nu, milioane de povesti!" "Oh, te rog, " implora Manzandaba, "da-mi si mie din ele, vom fi asa de fericiti"
"Hmmm...." zise Nogwaja. "Offf...ei bine, nu am timp de povesti acum. Nu vezi ca sunt grozav de ocupat? Povesti in timpul zilei, zau asa!" Si Nogwaja topai repede disparand in zare. Caraghiosul de Nogwaja! Mintise! Nu stia nicio poveste!
Oftand, Manzandaba isi continua drumul. Urmatoarea fiinta peste care dadu fu mama babuin cu puii ei.
"Oh, Fene! " striga ea. "Vad ca esti si tu mama! Copiii mei tanjesc dupa povesti. Ai putea sa-mi spui niste povesti pe care sa le duc si lor?"
"Povesti?" rase mama babuin. "Arat eu ca una care are timp de povesti? Uf! Cu atatea de facut pentru a-mi ocroti si incalzi copiii, crezi tu ca mai am eu vreme de povesti? Ma bucur ca nu am copii de om care sa planga dupa asa lucruri prostesti!"
Manzandaba merse mai departe. Vazu o bufnita intr-un smochin salbatic.
"O, Khova" striga ea, "ai putea sa ma ajuti? Caut povesti. Ai putea sa-mi dai povesti pe care sa le duc acasa?"
Ei, bufnita era teribil de enervata ca fusese trezita din somn. "Cine face asa o galagie la urechile mele?" se burzului ea. "Ce e cu zarva asta? Ce vrei? Povesti! Indraznesti sa-mi tulburi somnul pentru niste povesti? Cata lipsa de bunacuviinta!"
Si zicand asta bufnita zbura spre un alt copac, cocotandu-se cat mai sus, nadajduind ca acolo sa fie lasata in pace. Cat ai clipi adormi bustean.
Si Manzandaba porni cu amaraciune mai departe. Dadu apoi peste un elefant. "O, bunule Ndlovu," se ruga ea, "stii cumva unde as putea gasi niste povesti? Ai mei tanjesc dupa ele si noi nu avem niciuna!"
Elefantul era un animal bland. El vazu privirea din ochii femeii si ii paru rau pentru ea. "Femeie draga," zise el, "eu nu stiu nicio poveste. Dar il cunosc pe vultur. El este regele pasarilor si zboara mai sus decat toate. Nu crezi ca el ar sti unde ai putea gasi povesti?"
"Ngiyabonga, Ndlovu!" zise ea. "Iti foarte multumesc!"
Si Manzandaba porni in cautarea lui Nkwazi, marele vultur pescar. Il gasi aproape de gurile raului Tugela. Incantata, ea alerga spre el. Il striga pe cand el cobora in tromba din inalt, cu ghearele intinse ca sa prinda un peste din apele raului. "Nkwazi! Nkwazi!" striga ea. Il sperie asa de tare pe vultur ca acesta scapa pestele pe care il prinsese. El cobori in cercuri si ateriza pe mal, langa femeie.
"Hawu!" carai la ea. "Ce este asa important incat sa ma faci sa-mi pierd cina?" "O, marite si inteleptule Nkwazi," incepu Manzandaba. (Acuma, stiti ca vulturul pescar e foarte mandru. I-a placut sa auda femeia spunand despre el ca e maret si intelept. Isi umfla penele la auzul vorbelor ei.)
"Nkwazi, neamul meu tanjeste dupa povesti. Am cautat vreme indelungata povesti pe care sa le duc acasa. Stii tu oare unde as putea gasi povesti?" spuse ea privindu-l cu disperare.
"Ei," zise el, "desi sunt destul de intelept, nu stiu chiar totul.Stiu doar despre lucrurile care se afla aici la suprafata pamantului. Dar este cineva care cunoaste chiar si secretele oceanului adanc si intunecat. Poate ca ea te-ar putea ajuta. Voi incerc sa o chem pentru tine. Stai aici si asteapta-ma! "
Si Manzandaba l-a asteptat cateva zile pe vulturul pescar sa se intoarca. Intr-un sfarsit el se intoarse. "Sawubona, nkosikazi!" striga el. "M-am intors si am izbandit! Prietena mea, ufudu lwasolwandle, marea broasca testoasa de mare, s-a invoit sa te duca intr-un loc unde poti sa gasesti povesti!" Si uriasa broasca tersoasa de mare se ridica din strafundurile oceanului.
"Woza, nkosikazi," zide broasca testoasa de mare, cu vocea sa adanca. "Urca-te pe spinarea mea si tine-te de carapace. Te voi duce pe Taramul Oamenilor Spirit."
Si femeiea se prinse de carapace si amadoua coborara in adancul apelor. Femeia era uimita. Nu mai vazuse asa minunatii inainte. Intr-un sfarsit ajunsera pe fundul oceanului, unde salasluiau Oamenii Spirit. Broasca testoasa de mare o duse pe femeie drept in fata tronurilor Regelui si Reginei. Erau asa de maiestuosi!
La inceput, Manzandaba se temu putin sa-i priveasca. Facu o plecaciune in fata lor.
"Ce doresti de la noi, femeie de pe uscat?" intrebara ei. Si Manzandaba le spuse despre dorinta ei de a duce povesti celor din neamul ei. "Aveti povesti pe care as putea sa le duc si lor?" intreba ea cu sfiala.
"Da," spusera ei, "noi avem multe povesti. Dar ce ne vei da in schimb pentru aceste povesti, Manzandaba?"
"Ce ati dori?" intreba Manzandaba.
"Ce am dori noi cu adevarat," zisera ei, "este un tablou infatisand casa ta si familia ta. Noi nu putem merge niciodata pe uscat, dar ne-ar placea atat de mult sa vedem acele taramuri. Poti sa ne aduci un tablou, Manzandaba?"
" O, da!" raspunse ea. "Pot face asta! Va multumesc, va multumesc!"
Si Manzandaba se urca iar pe spinarea broastei testoase, iar aceasta o scoase inapoi pe mal. Femeia ii multumi din suflet si o ruga sa se intoarca peste o luna ca sa o ia, impreuna cu tabloul.
Femeia povesti familiei sale tot ce intalnise si traise in calatoria ei. Cand ajunse la sfarsitul povestii, barbatul ei striga cu bucurie: "Pot sa fac asta! Pot sa sculptez in lemn un minnat tablou pentru Oamenii Spirit, in schimbul povestilor!" Si se apuca indata de lucru.
Manzandaba era asa de mandra de barbatul ei si de iscusinta degetelor lui. Il privea in timp ce imaginile sculptate de el prindeau viata. Erau acolo membrii familiei sale, casuta lor si satul. Curand auzira si altii in jur despre calatoria lui Manzandaba si de promisiunea de a primi povesti, asa ca venira si ei sa vada cum prinde forma creatia lui Zenzele.
Cand luna isi arata fata pentru a doua oara, Zenzele terminase lucrul. El lega cu grija tabloul pe spatele lui Manzandaba. Ea se catara iar pe spinarea broastei testoase si ajunsera impreuna in Regatul Spiritelor.
Cand vazura tabloul, Regele si Regina fura atat de fericiti! Ei laudara talentul lui Zenzele si ii daruira lui Manzandaba un sirag deosebit, facut din cele mai fine scoici, ca rasplata pentru munca barbatului ei.
Si apoi se adresara lui Manzandaba. "Tie si neamului tau," zisera ei, "va daruim darul povestilor." Si ii pusera in maini cea mai mare si mai minunata scoica pe care o vazuse ea vreodata.
"De cate ori vei dori o poveste," spusera ei, "trebuie doar sa tii aceasta scoica la ureche si iti vei primi povestea!"
Manzandaba le multumi pentru uriasa lor bunatate si se intoarse in lumea ei.
Cand ajunse la mal, dadu acolo peste familia ei impreuna cu toti oamenii din sat. Ei stateau in jurul unui foc urias si ii strigara: "Spune-ne o poveste, Manzandaba! Spune-ne o poveste!"
Si atunci ea se aseza, puse scoica la ureche, si incepu: "Kwesuka sukela...."
"A fost odata...."
Si asa s-au nascut povestile!
sursa:
http://www.canteach.ca/elementary/africa2.html
